Cine-i bucuros de iarnă?

Iarna

de Vasile Alecsandri

Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,
Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă
Fulgii zbor plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,
Răspândind fiori de gheață pe ai țării umeri dalbi

Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară!
Cu o zale argintie se îmbracă mândra țară;
Soarele rotund și palid se prevede printre nori
Ca un vis de tinerețe printre anii trecători.

Tot e alb, pe câmp, pe dealuri, împrejur, in depărtare,
Ca fantasme albe plopii înșirați se pierd in zare
Și pe- ntinderea pustie, fără nume, fără drum,
Se văd stelele pierdute sub clăbucii albi de fum.

Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare
Strălucește și dezmiardă oceanul de ninsoare.
Iat-o sanie ușoara care trece peste văi...
În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi. 

Cine-i bucuros de iarnă?

de Aurora Luchia

Iarna nu s-a-nduioșat
Când o cioară ca de humă
Îmbufnată a strigat
Ca neaua sa n-o depună,
Are puii mititei
Si e rece cuibul ei!

Din livada adormită
Protesta un pițigoi:
- Inima mi-e pustiită
Când văd pomișorii goi!
Zgribulit stau zi de zi,
Cum voi supraviețui?

Rezemat de gardu-nalt,
O mogâldeață zglobie:
- Iarna, eu nu-s supărat,
Tare dragă îmi ești mie!
Uite, o să ies acuș,
Cu  Azor, pe derdeluș!

Iarna prinse c-o ureche
Prin rafalele de vânt
Si din tolba mare, veche,
Presară peste pământ
Fulgi pufoși și argintii,

Bucurându-i pe copii!

Poveste de omăt

de Otilia Cazimir

                        Tu nu ştii... A fost odată

                        O căsuţă fermecată

                        Şi-n căsuţă-o fată mică,

                        Un pisoi şi o bunică.

                        Şi-ntr-o iarnă, într-o seară,

                        Fata s-a uitat afară

                        Şi-a văzut cum prin perdea

                        Stelele râdeau de ea...

                        Dar pe drum cotit şi nins,

                        Umbra sură s-a desprins:

                        Un voinic abia de-o şchioapă                            

                        Înota-n omăt ca-n apă.

                        Şi proptindu-se-n toiag,

                        Un toiag mai nalt ca el,

                        A-nceput să cânte-n prag,

                        Tremurat şi subţirel...

                        Dormi? Şi nici n-am prins de veste!

                        Uşa s-a închis cu cheia,

                        Focu-şi pâlpâie scânteia,

                        Şi povestea nu-i poveste:

                        Eu eram fetiţa-aceea,

                        Iar bunica - nu mai este...

Miezul iernii

de Vasile Alecsandri

                        În păduri trăsnesc stejarii! E un ger amar, cumplit!

                        Stelele par îngheţate, cerul pare oţelit,

                        Iar zăpada cristalină pe câmpii strălucitoare

                        Pare-un lan de diamanturi ce scârţâie sub picioare.

                        Fumuri albe se ridică în văzduhul scânteios

                        Ca înaltele coloane unui templu maiestos,

                        Şi pe ele se aşează bolta cerului senină,

                        Unde luna îşi aprinde farul tainic de lumină.

                        O! tablou măreţ, fantastic!... Mii de stele argintii

                        În nemărginitul templu ard ca vecinice făclii.

                        Munţii sunt a lui altare, codrii - organe sonoare

                        Unde crivătul pătrunde, scotând note-ngrozitoare.

                        Totul e în neclintire, fără viaţă, fără glas;

                        Nici un zbor în atmosferă, pe zăpadă - nici un pas;

                        Dar ce văd?... în raza lunii o fantasmă se arată...

                        E un lup ce se alungă după prada-i spăimântată!

Ninge!

de Otilia Cazimir

                        Ssst! Micuţa gerului,

                        Cu mânuţa îngheţată,

                        Bate-n poarta cerului

                        Şi întreabă supărată;

                        - Unde-s stelele de sus?

                        - Iaca, nu-s!

                        Vântul rău le-a scuturat

                        Şi le-mprăştie prin sat.

                        Uite una: s-a desprins                             

                        Dintr-o margine de nor

                        Şi coboară-ncetişor...

                        - Oare-a nins?

                        E un fulg şi-i cel dintâi

                        Şi aduce-n vânt, ninsoare,

                        Drumuri albe peste văi,

                        Râs curat în ochii tăi,

                        Sănioare,

                        Zurgălăi...