ÎN GÂND CU PRIMĂVARA

ÎN GÂND CU PRIMĂVARA

Paraschiva Burlacu

Pe aripi de vânt ușor,

Zi de zi și ceas de dor,

Primăvara ghiocei își țese,

Cu tărie verde iese

Fir subțire ce ne spune

S-avem cald în inimi bune,

În priviri raze de soare,

Iar în gânduri călătoare,

Multă minte să-nțeleagă

Ca și primăvara dragă.

Stropii reci să spele lunca,

Păsările-și cânte munca,

Iară norii grei și albi

Mărțișoare pună-n prag,

Mărțișoare de iubire,

Iar în suflete-mplinire.

Povestea mărțișorului începe acum mai bine de 2000 de ani, pe vremea dacilor și a romanilor. Tradiția spune că strămoșii noștri purtau monede găurite, atârnate de un fir împletit - colorat în alb și negru. Bănuții erau de aur, argint sau metal obișnuit, indicând cât de bogată sau de săracă era persoana care ii purta. Albul însemna revenirea la viață a naturii și căldura verii, în timp ce negrul semnifica frigul iernii. Aceste mărțișoare erau purtate la încheietura mâinii sau prinse în piept cu un ac, iar fetele credeau despre ele că le vor aduce noroc, frumusețe și le vor feri de razele arzătoare ale soarelui verii. Când copacii înfloreau, femeile agățau firul de o ramură, iar cu moneda respectivă cumpărau caș, pentru ca tot restul anului pielea lor să fie albă și moale. În timp, rolul de talisman sau obiect purtător de noroc al mărțișorului s-a transformat în simbol al iubirii. În același timp, și firul negru a devenit roșu.

Legenda mărțișorului

”Odată, Soarele cobori într-un sat, luând chipul unui băiat. Un zmeu l-a pândit și l-a răpit dintre oameni, închizându-l într-o temniță... Lumea se întristase. Păsările nu mai cântau, izvoarele nu mai curgeau, iar copiii nu mai râdeau. Nimeni nu îndrăznea să-l înfrunte pe zmeu. Dar, într-o zi, un tânăr voinic s-a hotărât să plece să salveze Soarele. Mulți dintre pământeni l-au condus și i-au dat din puterile lor ca să-l ajute. Drumul lui a durat trei anotimpuri: vara, toamna si iarna. A găsit castelul zmeului și a început lupta. Și s-au bătut zile întregi, până când zmeul a fost învins. Slăbit de puteri și rănit, băiatul cel viteaz a eliberat Soarele. Acesta s-a ridicat pe cer, înveselind și bucurând lumea. A reînviat natura, oamenii erau fericiți, dar tânărul n-a apucat să vadă primăvara. Sângele cald i s-a scurs din răni pe zăpadă. Și, în locul în care zăpada se topea, apăreau flori albe: ghiocei, vestitorii primăverii... ”

Ca să respectăm tradiția și toate legendele, mărțișorul trebuie legat la răsăritul soarelui, în prima zi a lunii martie. Se poartă de la 1 Martie până când se arată primele semne ale primăverii, adică până când se aude cucul cântând, până când înfloresc cireșii sau trandafirii, până la venirea berzelor și a rândunelelor. Și atunci, mărțișorul nu se aruncă, ci se leagă de un trandafir sau de un pom înflorit, ca să ne aducă noroc.

Legenda babei Dochia

Acum mai mulți ani o femeie bătrână care se numea Dochia avea o fiică vitregă pe care o ura. Într-o zi de iarnă cumplită Dochia i-a dat o haină foarte murdară cerându-i să o spele la râu până devine albă ca zăpada.
Tânăra fată a spălat-o mult timp, dar pe cât o spăla ea mai tare, pe atât devenea haina mai neagră! Atunci a apărut un bărbat care se numea Mărțișor si a întrebat-o de ce plânge. Ea i-a povestit ce i sa întâmplat.
Atunci Mărțișor i-a spus că posedă o putere magică și i-a oferit o floare roșie si albă și a îndemnat-o să mai spele încă o dată veșmântul și apoi să se întoarcă acasă. Când a ajuns fata acasă pânza era albă ca și neaua. Bătrânei Dochia nu i-a venit să își creadă ochilor. Ea nu ar fi crezut că fiica sa vitregă va reuși să îndeplinească sarcina. Deodată a văzut floarea din părul fetei. "De unde o ai?" o întrebă bătrâna, "este încă iarnă".
Bătrâna crezu că primăvara a revenit si plecă cu turma pe munte. Pe drum vremea era frumoasă, așa că a renunțat la cojoacele pe care le purta. La sfârșit a fost însă prinsă de burniță. Când a ajuns in vârf i s-a arătat Mărțișor: "Vezi cât de rău este să stai în frig și umezeală" a grăit el, "tu, cea care ți-ai obligat fiica să spele iarna hainele la râu." Apoi a dispărut. Bătrâna a rămas singură pe munte, a venit gerul și oile au fost transformate în pietre.
De atunci roșul și albul simbolizează lupta între bine și rău, între iarnă și primăvară

Biblioteca ” C. Negruzzi” Trifești îl va omagia, întreaga lună martie, pe marele povestitor Ion Creangă ((1837-1889), la împlinirea a 175 de ani de la naștere.

Aniversarea va cuprinde: expoziția de carte ”În lumea lui Creangă”, ore de lectură, concursul ”Personajul preferat” și vizionări colective de filme și desene animate din opera marelui povestitor.