Intr-o dimineaţă caldă de
primăvară, frunza se trezi la viaţă şi se desfăcu din mugur tremurând fericită
de atingerea soarelui. Ziua îi păru scurtă, iar seara, când lumina soarelui se
stinse, frunza se zgribuli şi se vârî între celelalte, în aşteptarea celui care
îi dăduse viaţă.
A doua zi soarele se înălţă pe cer, iar o rază
mângâie frunza, aşezată tocmai în vârf. Zi după zi, ea deveni tot mai plină de
viaţă, mai mare, mai verde. Cea dintâi rândunică sosită o bucură cu strigătele
ei, când ocoli copacul de câteva ori înainte de a se duce la streaşina ei.
Într-o dimineaţă, însă, raza nu mai veni. Plouă zile în şir, iar frunza, parcă
lipsită de viaţă, duse dorul soarelui.
După aceste zile cenuşii, soarele răsări într-o dimineaţă atât de înfocat, încât frunza simţi că o frige. După-amiază, veni să-şi scape viaţa la umbra ei un scatiu. Ea îl acoperi cât putu mai bine, iar pasărea, veselă, începu să cânte dulce. Şi aşa în fiecare zi de vară, fără ploaie, cu prea multă lumină, prea multă căldură. Numai noaptea era bine, îi plăceau cerul senin, spuzit de stele şi pasărea care dormea sub ea, cu căpşorul sub aripă.
După aceste zile cenuşii, soarele răsări într-o dimineaţă atât de înfocat, încât frunza simţi că o frige. După-amiază, veni să-şi scape viaţa la umbra ei un scatiu. Ea îl acoperi cât putu mai bine, iar pasărea, veselă, începu să cânte dulce. Şi aşa în fiecare zi de vară, fără ploaie, cu prea multă lumină, prea multă căldură. Numai noaptea era bine, îi plăceau cerul senin, spuzit de stele şi pasărea care dormea sub ea, cu căpşorul sub aripă.
După mult timp începu să bată vântul de toamnă.
Zilele erau mai răcoroase, nopţile mai reci, cerul mereu înnorat. Soarele
lumina tot mai puţin, iar frunza se simţea tot mai slăbită şi vedea cum câteva
tovarăşe ale ei îşi pierduseră viaţa, smulse şi duse de vântul tot mai
puternic.
De la o vreme pasărea venea tot mai rar şi nu mai
cânta. Celelalte frunze se îngălbeniseră mai repede decât ea şi începuseră să
cadă, şi ziua şi noaptea. Într-o dimineaţă se sperie, căci în tot copacul nu
rămăsese decât ea. Deasupra ei, pe cerul înnorat, stoluri de păsări plecau
unele după altele. Se înfioră la gândul că nici pasărea ei nu mai venise demult,
apoi că poate şi dânsa va trebui să moară şi i-ar fi fost de ajutor să-şi vadă
prietena.
Parcă simţindu-i chemarea, pasărea veni şi, în zbor,
atinse frunza cu aripa. Frunza căzu, fără viaţă, alăturându-se frunzelor moarte
de pe jos.
( Frunza de Emil Gârleanu, din volumul Din lumea celor care nu cuvântă)
Vă invităm a vă delecta cu Frunza-imagine și culoare - lucrări ale elevilor de la Școala gimnazială ”I. Negruzzi” Trifești, expuse la bibliotecă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu