Nu doar vorbe
educ. Paraschiva Burlacu
Fără
cuvinte universul ar fi prea mic pentru noi,
Fără
cuvinte pământul ar suferi de liniște în doi.
Fără
cuvinte oamenii n-ar mai avea față,
Fără
cuvinte nici o carte n-ar conține prefața.
Fără
cuvinte am fi nesătui si goi,
Fără
cuvinte n-ar exista cearta-noroi.
Fără
cuvinte si dragostea ar fi seacă,
Fără
cuvinte am avea dorul de apă.
Cu
vorbele șoapte,cu cântec-descântec,
Zâmbește
și ochiul și gura, și taina din pântec.
Fără
cuvinte alintul nu are mult spor,
Te
roagă, tu, omule cu grai arzător.
Căci
zestrea-i frumoasă,cuvântul întregește
Si
poți dulce a spune: te roagă, mănâncă, iubește!
Dacă aș putea…
educ. Paraschiva Burlacu
Aș
vrea să fiu arbore-pâine,
Pentru
a hrăni pe cei rătăciți in deșert..
Aș
vrea să doinesc ca un izvor nesecat
Pentru
a răcori focul pământului-trup.
Aș
vrea să fiu ca un munte-zid,
Pentru
a ține piept vorbelor-furtună.
Dacă
aș putea, aș schimba direcția gândului-aisberg,
Pentru
a vedea chipuri cu fețe îmbujorate.
Dacă
aș putea, aș vrea să fiu o pădure-casă,
Pentru
a pune pe masă pocalul cu oxigen.
Dacă
aș putea să fiu fiica împăratului soare,
Aș călători pe fața rotundă a pământului-tată.
Aș
vrea să fiu o stea de pe bolta albastră,
Pentru
a trage în jug la carul mare al nopților senine.
Aș
vrea să fiu rădăcina-mamă,
Pentru
a dărui pruncilor laptele cald-temelie.
Aș
vrea să fiu mierea dreptății-adevăr,
Pentru
a unge sabia războiului văzut și neștiut.
Aș
vrea să fiu sâmbure-copil al credinței ,
Pentru
a înmulți căile spre mântuire.
Dacă
aș putea, aș vrea să fiu pasărea-om
Pentru
a zbura cu viteza gândului-înger.
Ce
mult aș vrea, dacă aș putea, să fiu în cartea timpului-rând,
Urma
pe nisip sau pe nea - destin împlinit.
Însă
fuiorul-fir fin cu nod zămislit de nimeni știut,
Va
țese covor-har, din ,,a vrea și a putea” până se va opri din gândit și dorit.
Tu și eu
educ. Paraschiva
Burlacu
Ești ca o apă,
niciodată la fel,
Eu sunt o
picătură într-un ocean.
Ești ca un soare
care niciodată nu luminezi din același loc,
Eu sunt
dimineața care-ți aștept răsăritul.
Ești ca un munte
cu piscuri necucerite,
Eu sunt zăpada
care-ți încălzește vârful.
Ești ca un
vultur cu ochi neobosiți,
Eu sunt hrana,
niciodată la fel.
Ești ca un foc
cu făclii schimbătoare,
Eu sunt jarul pe
care-l găsești în cenușa.
Ești ca o floare
cu parfum și culoare,
Eu sunt grădina
care-ți ocrotește rădăcina.
Ești ca un brad-împăratul
meu verde,
Eu sunt acul
care-ți coase mătasea veșmântului.
Ești ca un nor,
niciodată la fel,
Eu sunt fulgul
care mă topesc înăuntrul tău.
Tu ești
destinul-martor al vieții in doi,
Eu sunt
jumătatea care te întărește.
Tu ești
universul-casă a sufletului meu,
Eu sunt dorul
care-ți potolește dragostea.
Tu ești îngerul
și luceafărul meu,
Eu sunt stăpâna
inimii tale.
Tu ești taina
care mă apăra mereu,
Eu sunt călăuza
ce te însoțește și-n fum.
Tu și eu-un
copac în pădurea neadormită.
Știu
educ. Paraschiva Burlacu
Știu
că pământul se- nvârte odată cu noi,
Știu
că soarele ne arată tuturor fața lui și –a noastră,
Știu
că omul se naște, se joacă, cântă, dansează, iubește,
Urăște,
dăruiește,trăiește in adevăr și minciuna
Și-apoi
lasă in urma sa lumea cu dor și se înscrie în calendarul tăcerii.
Știu
că florile sunt vindecătoare a mirosului rafinat,
Știu că aromele fructelor le poate
deosebi gura nesătula și însetată,
Știu
că ochii mă sperie, dar brațele mă bucură,
Știu
că tălpile pot lăsa urme și pe nisip, dar marea le șterge odată cu uitarea.
Știu
că apa de izvor curăță cele mai adânci răni,
Știu
că in suflet pot ascunde taina care mă apără în orice împrejurare,
Știu
că atelierele creierului încetează lucrul odată cu mine.
Știu
că prin credință pot găsi calea spre mântuire,
Dar,
nu știu, cum m-am născut într-o zi de septembrie
Și
nici nu vreau să știu când voi pleca după steaua mea în căutarea veșniciei.
Ce
multe aș vrea să știu și să nu știu!