Comisia Europeana a lansat pe 3 iunie 2010 hotararea ca anul 2011 sa fie Anul European al Voluntariatului. In contextul Anului European al Voluntariatului, care va fi marcat la 10 ani dupa Anul International al Voluntariatului, moment in care miscarea de voluntariat a luat amploare si in Romania, rolul europarlamentarilor romani va fi unul foarte important pentru sprijinirea dezvoltarii voluntariatului in Romania si pentru atragerea contributiei autoritatilor nationale la sustinerea miscarii de voluntariat din tara noastra.
Anul European al Voluntariatului trebuie sa ajute voluntarii si organizatiile care implica voluntari de pe tot cuprinsul Europei sa se intalneasca si sa invete despre bunele practici din celelalte tari. Autoritatile publice vor avea posibilitatea sa invete mai mult despe cum lucreaza organizatiile care implica voluntari si despre cum pot sa le sprijine mai bine. Cetatenii care nu stiu foarte multe despre voluntariat vor avea posibilitatea sa afle mai multe despre aceasta activitate si poate vor decide sa devina la randul lor voluntari. Anul European al Voluntariatului trebuie sa contribuie la recunoasterea activitatii tuturor voluntarilor.
Comisia Europeana propune un buget de 6 milioane de euro pentru implementarea Anului European al Voluntariatului din 2011 si o suma aditionala de 2 milioane de euro pentru actiunile pregatitoare care vor incepe in 2010. Activitatile propuse trebuie sa se concentreze pe comunicare si pe ridicarea nivelului de cunoastere si constientizare cu privire la voluntariat, activitati precum conferinte, seminarii, schimburi de experienta si publicatii. Activitati similare trebuie organizate si in statele membRE cu ajutorul structurilor nationale implicate in activitatea de voluntariat. Dimensiunea voluntariatului va fi subliniata si in cadrul altor programe de finantare ale Uniunii Europene, precum programul Tineret in Actiune.
Dar să înțegem mai bine ceea ce de multe ori o parte din utilizatorii bibliotecii au aplicat deja - cu pași timizi, adevărat, dar sperăm în mai mult.
Ce este voluntariatul?
"Orice actiune întreprinsa de o persoana fara a se gândi la recompense financiare." (Tracker)
sau
conform Legii voluntariatului din 2006
"Voluntariatul este activitatea de interes public desfasurata din proprie initiativa de orice persoana fizica, în folosul altora, fara a primi o contraprestatie materiala; activitatea de interes public este activitatea desfasurata în domenii cum sunt: asistenta si serviciile sociale, protectia drepturilor omului, medico-sanitar, cultural, artistic, educativ, de învatamânt, stiintific, umanitar, religios, filantropic, sportiv, de protectie a mediului, social si comunitar si altele asemenea."
În ce constă Anul Voluntariatului 2011?
Organismul naţional de coordonare a Anului European al Voluntariatului - Cristina Rigman, preşedinte al Federaţiei Organizaţiilor care Sprijină Dezvoltarea Voluntariatului în România - VOLUM, Andrei Popescu, coordonator al Departamentului Tineret în Acţiune din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale, şi Vladimir Simon, coordonatorul naţional pentru Anul Voluntariatului.
Organismul naţional de coordonare este Centrul pentru Consultanţă şi Cercetare în Domeniul Culturii, aflat în subordinea Ministerului Culturii. Totodată, Federaţia VOLUM, ce are în prezent 40 de membri, este un actor esenţial în organizarea Anului European al Voluntariatului.
Principalele activităţi prevăzute pentru 2011 pentru a marca Anul Voluntariatului sunt: crearea unei platforme online unde să fie prezentate activităţile de voluntariat din toată ţara, pentru o mai bună gestionare a cererii şi ofertei de voluntariat, o campanie de promovare a voluntariatului şi a impactului acestuia în comunitate, Târgul naţional al organizaţiilor nonprofit ONG Fest 2011 (6 - 8 mai), Săptămâna Naţională a Voluntariatului (9 - 15 mai), Ziua Naţională a Implicării (septembrie/ octombrie), Gala naţională de recunoaştere a voluntarilor şi proiectelor de voluntariat (5 decembrie), conferinţe naţionale şi dezbateri cu actorii implicaţi.
În cadrul Săptămânii Naţionale a Voluntariatului, ce va avea loc la Muzeul Ţăranului Român din Capitală, va fi găzduit şi European Year of Volunteering Tour, o caravană ce va trece prin toate capitalele UE pe parcursul anului, cuprinzând expoziţii, dezbateri şi o piaţă de întâlnire pentru ONG-uri, finanţatori, instituţii şi alţi actori implicaţi.
Acest plan de acţiune local va fi finanţat de Uniunea Europeană cu 150.000 de euro. Anul European al Voluntariatului beneficiază de o finanţare de 8 milioane de euro din partea Uniunii Europene în toate statele membre.
Comisia Europeană a declarat 2011 Anul european al voluntariatului, din dorinţa de a da un nou impuls de dezvoltare acestei mişcări care pune în practică valorile europene de solidaritate, toleranţă şi cetăţenie activă şi de a recunoaşte activitatea celor 100 de milioane de europeni care se implică în activităţi de voluntariat. Aproximativ 4 milioane dintre aceştia sunt români, potrivit Barometrului european din mai 2010, reprezentând 20% din populaţia de peste 18 ani a României.
voi reveni
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu