Harta bibliotecilor

miercuri, 27 noiembrie 2013

Erupții ...


          Revista ”Erupții dolheștene” este o publicație de folclor și informare locală ( Dolhești, jud. Suceava) și în același timp o publicație deschisă gândurilor frumoase a celor care cu timiditate știu a le da ritm, culoare și muzicalitate.
          În nr. 10/2013, pagina  ”Erupții la... ”Erupții...” cuprinde poeziile: Erupții la...”Erupții...”, Românește-n România și Acasă ale doamnei Paraschiva Burlacu din Hermeziu, com. Trifești, jud.Iași


Erupții la... ”Erupții...”

... o, Tu, Moldovă, cetate și tezaur
La Iași, Suceava, Focșani și Chișinău
Coroane de stejari și brazi de verde aur
Sunt puncte cardinale până sus în hău...
Ai tot erupt și ai apărat hotarul
Și vei erupe zi de zi c-așa ți-e neamul,
Iar din trecut, prezent și viitor
Erupțiile sunt semne ce nu dor...
Ca florile-n grădină sub raze de lumină
Vor crește, vor rodi prin puterea Domnului divină.
De aceea gândurile,
Vor tot brăzda ogorul frunții...
Erupții, licurici vor desemna urmașii
Cu pana, gândul, lemnul, naiul ca și-naintașii.
Mă rog și toți să ne rugăm la-ntregul univers:
Prin rugăciunea sfântă, prin rugăminți, erupții ies!
         Și ca o ”punte culturală Trifești - Dolhești” va continua colaborarea cu această revistă.


Mărturii
Paraschiva Burlacu 

          De-ar fi să aflaţi cine a fost Constantin Negruzzi, aţi putea foarte repede ducându-vă într-o bibliotecă, să căutaţi pe internet sau să veniţi la Hermeziu, locul unde sunt multe mărturii.
     Pornind de la acest cuvânt, mărturii mi-ar fi mai ușor să versific despre satul meu drag, locul unde a văzut întâiul răsărit și marele nuvelist Constantin Negruzzi și membrii familiei lui.
     Dar pentru că domnul Costel Bephu mi-a propus un alt mod de a-mi expune gândurile, încerc,fără a avea pretenția că o voi face foarte bine. Sfătuiesc cititorii să caute peste tot pentru a afla cât mai multe.
      Toate frumoasele treceri în cartea cu amintiri a unui individ, a unei familii, a unui neam, a fiecărui popor întregesc moștenirea pe care o primim din tată în fiu.
     În această lume în care schimbarea ocupă primul loc, mărturiile, așa după cum foarte frumos Constantin Negruzzi a ținut să fie scrise pe frontispiciul bisericii din sat, pornesc din secunda când omul pășește în acest univers, când este botezat, când unirea iubirii dintre bărbat și femeie se desăvârșește în fața altarului, gustând din taina cununiei și culminând cu trecerea din lumea cu dor, în lumea fără durere și suspin, fără griji-în lumea tăcerii.
    Încerc să dau timpul înapoi, expunând câte puțin despre meleagurile mele dragi, istoria pe care Prutul a văzut-o de-a lungul timpului, povestirile bunicilor și a înțelepților care au mai rămas.
   Bucuria de a scrie despre un înaintaș de seamă, om vrednic, slujitor al limbii române și a altor limbi străine(franceză,geacă,rusă etc.), funcțiile pe care le-a îndeplinit pentru bunul mers al societății, un scriitor cu o rezonanță puternică pe plaiurile moldave, nimeni altul decât Constantin Negruzzi este o sarcină mare, frumoasă, dar foarte grea.
     Dacă vă întrebați unde se află satul Hermeziu și vreți să faceți o plimbare în aceasta localitate itinerariul e simplu Iași – Popricani – Probota - Trifești.
     Înainte de a ajunge în centrul comunei, în apropierea postului de poliție este o intersecție care indică spre Hermeziu. Pe un drum pietruit de 6 km se ajunge pe malul Prutului, unde satul are o suprafață destul de mare, fiind a doua localitate ca întindere din comună, dar unde există cele mai importante edificii-mărturii de neuitat școala, biserica și conacul  Constantin Negruzzi, toate ctitorii ale acestei familii.
       Școala a fost cândva și internat (elevii erau din satele vecine). A fost construită de către academicianul Iacob Negruzzi,iar astăzi școala de la Trifești poartă numele de Școala Gimnazială ,,Iacob Negruzzi”. Demult, prima clădire a fost localul Primăriei Hermeziu sau Trifeștii - Vechi, astăzi instituție de învățământ.
      Când eram elevă aduceam brazde de iarbă de pe izlaz pentru a face ronduri în fața școlii, apoi plantam flori. Erau mulți pomi fructiferi sub care stăteam la umbră, astăzi este iarbă și câțiva pomi abia plantați. Grădina școlii era lot experimental pentru agricultură, cu pomi fructiferi, cu straturi de zarzavat, astăzi loc de joaca pentru copii.
       Bunicii mi-au spus, că generalul Mihai Negruzzi când trecea cu trăsura prin fața școlii spunea ,,Bună ziua,copii! , iar apoi le împărțea bomboane.
        De-a lungul anilor s-au perindat dascăli valoroși prin Hermeziu, astăzi suntem mulți localnici, cadre didactice care încercăm să ținem pasul cu noutățile acestei  lumi.
        Numele satului și a școlii a fost o perioadă destul de lungă, de Lunca Prutului căci așa au vrut comuniștii. Denumirea satului Hermeziu provine de la proprietara acestui ținut, mama scriitorului Constantin Negruzzi, Sofia Hermeziu, iar Trifeștii - Vechi de la Iordachi și Catrina Hermeziu proprietarii acestei moșii.
      Când eram prin clasa a III-a la intrare în sat pe partea dreaptă era o pădure ca-n povești, astăzi pe ambele  părți sunt case nou  construite. În centrul satului sunt școala, cu cele doua clădiri, biserica, muzeul, un magazin mixt și o clădire impunătoare, dar într-un stadiu avansat de degradare, cândva sediul unității de grăniceri, astăzi lăsat în voia vremurilor și a Domnului.
       Biserica cu hramul Sfinților Împărați Constantin și Elena este ctitorie a lui Costache și Maria Negruzzi, sfințită la 31 august 1839. Pe vremuri intrarea în biserica era rară, astăzi este declarată monument  istoric, iar ușile ei sunt zilnic deschise.  În jurul bisericii se odihnesc și-și dorm somnul tăcerii, scriitorul Constantin Negruzzi  împreună  cu alți membri ai familiei și doi dintre slujitorii altarului, preotul Ioan Antonovici și preotul Vasile Gafton. Prin strădania localnicilor, după dorința lăsată, la mormântul prozatorului sunt lilieci, dar salcia nu a prins rădăcini. De ce? Nimeni nu poate da un răspuns.
      Bătrânul și mereu tânărul râu,Prut a fost și este martor vigilent la tot ce s-a desfășurat și ce se petrece astăzi pe cele două maluri. Izvor de informații despre război, foamete, evacuare, secetă, boli revărsarea de două ori pe vară a apei lui tulbure, dar și scăldatul, statul la plajă pe nisipul fierbinte și fin, plimbările prin pădure, culesul florilor si a urzicilor primăvara, admirarea unui peisaj hibernal iarna, unele sunt amintiri triste, altele se întâmplă și astăzi.
       Străbunica mea a fost femeie de curte la conac și pentru strădania ei a fost răsplătită cu doi boi și o bucată de pământ. Boierii acestei familii erau buni, înstăriți, înțelegători și darnici, nu-i lăsa, la greu, atunci când unui țăran îi cădea unul dintre boi pe brazdă sau când li se termina făina din sac.
      Familia Negruzzi are un arbore genealogic impresionant. Constantin Negruzzi a fost singurul fiu al Sofiei Hermeziu căsătorită cu Dinu Negruzzi. Conacul avea și are o livadă mare și o curte arătoasă. Membrii familiei se adunau pe terasă să asculte muzica lăutarilor din sat, să privească jocurile copiilor, pentru care aduceau scrâncioburi în zile de sărbătoare, iar pentru săteni împăcau muzică ca să se încingă horile. Atunci hainele de sărbătoare era costumul popular, astăzi este înlocuit cu ținute aduse din țări străine.
       Ce frumoase erau serbările copilăriei mele, când cei mai sârguincioși elevi  urcau cu emoții mari treptele din fața muzeului la sfârșitul anului școlar,, pentru a-și primi premiile. La fel de emoționante și antrenante erau concursurile organizate pe diferite teme, ce se desfășurau tot pe terasă.
      Atât interiorul , cât și exteriorul muzeului era îngrijit de elevii din Hermeziu, îndrumați de dascălii lor. Înainte de a fi restaurant, două dintre camera erau amenajate în stil etnografic, astăzi cuprinde obiecte, cărți, documente, mobilier după modul de viață și petrecerea timpului a celor din familia Negruzzi. Urmașii au făcut multe donații și au cedat acest conac circuitului muzeal, astăzi fiind sub administrarea  Muzeului Literaturii Române din Iași. Pragul conacului a fost pășit de personalități de seamă  V. Alecsandri, M. Kogălniceanu, Grigore Vieru etc.
      Din anul 1995 și până în anul 2012 prozatorul  a fost comemorat împreună cu actori, scriitori, medici, ingineri, muzeografi, preoți, elevi, cadre didactice, în luna mai, iar toamna inaugurăm redeschiderea acestui loc încărcat de istorie-tezaur de amintiri. Amfitrionii acestor activități au fost răposații  Liviu și Olga Rusu. Ei au pus suflet, energie, timp, muncă intensă pentru scoaterea la lumină a frumuseții operei lui C. Negruzzi, dar și  datinile și obiceiurile locurilor pregătite și prezentate de elevii școlilor din Hermeziu și Trifești. Anul acesta pe 1Iunie, ziua copilului a fost prilej de bucurii, emoții, surprize, daruri alături de un oaspete nelipsit, urmaș al familiei, d-na. Dana Konya Petrișor, care a venit din Franța pentru că au chemat-o dorul de casă și rădăcinile. Prezența ei  în mijlocul copiilor a fost darul cel mai valoros.
     Constantin Negruzzi a avut  cinci copii  Leon,Iacob,Nicolae,Gheorghe și Eliza. Pentru ei a fost un tată iubitor și blând, n-a lăsat nici timpul, nici banii, nici energia să treacă, pentru a se ocupa într-un mod pedagogic destul de sever pentru educația lor.
       Una dintre plăcerile sale era vânătoarea. Ca vânător își alegea trofee din rândul iepurilor și a mistreților. Mâncarea preferată - macaroanele. Este autorul a unui tratat cu 200 de rețete culinare-pentru că ,,îi plăcea să mănânce bine”.
       Își prețuia vecinii cu care stătea de vorbă multe ore-unul dintre ei fiind megieșul Bogonos din Vladomira numindu-l ,,floarea vecinilor” .
       Cel mai mult disprețuia lenea și beția, iubea școala și ,,dorea un țăran instruit și mai ales harnic și nu bețiv ” .
      Astăzi acest lăcaș al culturii este vizitat și de oaspeți de peste hotare. Recent, pe 13 noiembrie am primit cu mult drag musafiri - cadre didactice din Franța, Grecia și Turcia-toți parteneri ai unui proiect Comenius. Străinii au fost întâmpinați cu acel colac împletit în patru și copt pe vatră, cu sare și miere de către elevii noștri frumos costumați în portul strămoșesc. Atmosfera a fost plăcută în cele trei instituții școală, biserică, muzeu, musafirii rămânând cu amintiri plăcute și cu suveniruri simple, dar frumoase. Și dacă timpul n-ar fi fost dușmanul nostru, acea trăsură i-ar fi condus pe oaspeți și până la malul Prutului.
       Locuiesc la 200 m de acest izvor nesecat încărcat de sănătate, istorie și dor-Prutul. Îmi amintesc de un moment istoric din luna mai a anului 1990, despre acel pod de flori, eu aș spune de oameni, care a fost între cele două maluri ale Prutului. Trecerea lui a fost foarte ușoară deoarece , fiind foarte scăzut, nu trebuia să știi să înoți ca să ajungi pe celălalt mal. Ce-ar fi fost dacă acel pod n-ar fi dispărut după o semnătură, după un cine știe ce accord, așa cum au hotărât alții mai mari-nu noi, talpa țării.
       În anul 2008 marele poet Grigore Vieru a poposit la Hermeziu lăsând la școala noastră acel volum greu ,,Taina care mă apără” pe care a scris ,,M-am convins la Hermeziu/Că nu-s mort,că sunt om viu/Cât aș vrea să mai trăiesc! Cu frățească iubire G.Vieru-26 octombrie 2008”.
        Înainte era o modă, tinerii plecau în diferite orașe din țară să lucreze sau să învețe carte, revenind acasă doar la sfintele sărbători sau în vacanțe. Astăzi este  altfel , merg să învețe în liceele sau facultățile din Iași sau pleacă peste hotare pentru a câștiga bani mai mulți pentru a-și face un viitor mai bun. Cei care rămân în sat își întemeiază familii și muncesc după pricepere (albinărit,pescuit,creșterea animalelor,agricultură etc.)
     Astăzi Constantin Negruzzi este pe buzele tuturor copiilor din comuna Trifești și a elevilor unui mare colegiu din Iași, care îi poartă numele cu cinste.
   Iacob Negruzzi a fost profesor, avocat, scriitor, deputat, academician, excelând în calitate de conducător al Convorbirilor literare.
     Dintre femeile de seamă, amintesc de Ella Hermeziu (Negruzzi), prima femeie avocat din România. A fost o femeie vrednică și autoritară și a militat pentru emanciparea femeii. Le-a învățat să țese covoare donându-le războaie, le-a dăruit un aparat de radio și o orgă pentru susținerea activităților frumoase care se desfășurau în școală la acea vreme.
    Spațiul destinat amintirilor și a realităților este limitat. Sunt mulțumită pentru ca am ocazia să aflu lucruri interesante de-acolo, de unde ele erup și nu întâmplător din Dolheștii Mari-Suceava și la fel de mulțumită pentru că, la rândul meu, am încercat, recunosc pentru prima dată, să vă destăinui amintiri și despre realitatea acestor locuri - Hermeziu, comuna Trifești, județul Iași.
     În cuvinte puține V. Alecsandri concluziona  ,,Proza lui C. Negruzzi  este cea mai frumoasă proză română ea este simplă, limpede, curgătoare”  .
       Eu vă spun drept concluzie următoarele Hermeziu este un loc lăsat de Dumnezeu , cu căsuţe vechi şi noi, cu oameni harnici şi primitori, iar C. Negruzzi ne-a lăsat o moştenire de neegalat. Astăzi, eu Paraschiva  Burlacu, fiică a acestei dragi aşezări, vă mulţumesc, în numele tuturor locuitorilor pentru prietenia care ne-aţi oferit-o.




EMBLEMA UNUI NUME
  
Legendă-i un ţinut
Când ai ceva a spune,
De cei care-au trecut
Şi au avut un nume,
Un nume şi-o emblemă
Ce viitoru-o poartă
Negruzzi-s toţi prezenţi
Literatură, artă-istorie adevărată.
Costachi, Leon,Iacob,
Mihai, Ella şi Bob,
Şi toţi din al lor neam
Ne-ndeamnă printre rânduri
Al arborelui ram
Să îi purtăm în gânduri.
Vegheat-au ne-ncetat
La dreapta libertate,
Iar azi, aceşti strămoşi
Sunt file vechi din carte,
Iar Prutul, martor viu
Vi le şopteşte toate.
Şi scoate din adânc
Comorile lăsate,
Ca noi să îi vedem,
Pe Negruzzişti din noapte.
 
                                                                              noiembrie 2013,
                                                                                         Paraschiva Burlacu




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu