Versuri: Paraschiva Burlacu - educatoare, Grădinița Hermeziu, com. Trifești, jud. Iași.
AVEM SAU NU AVEM RĂSPUNSURI
De ce avem nevoie să ne naştem
Fără să ştim ce nu cunoaştem?
De ce lumina ne e drum
De ce ne-ncolăcim ca şi un fum?
Unde-i palatul cu iubire
Din ce-i zidită o nemurire?
De ce femeia-i visătoare
Arzând ca frunza de sub soare?
Când e femeia hoaţă de bărbat
Şi el ce face să n-o alunge de la pat?
De ce ca firul mic de iarbă
Se taie dragostea lor oarbă?
De ce vârtej de anotimpuri
Adună doruri de la mituri?
De ce cu inima iubim
Cu mintea ora socotim?
Atâta loc este sub soare
De ce-nălţăm tot ce ne doare?
De ce urcăm doar scări create
Împinşi de gânduri necurate?
Care-i plăcerea din mister?
De ce averea e un ţel?
Avem sau nu avem iubire,
Găsim sau nu minut de fericire,
Avem sau nu avem răspunsuri la-ntrebări,
Iubim sau nu răspundem la chemări.
De-am şti să îngrijim viţa de viaţă,
Pe muntele de gheaţă ar răsări verdeaţă.
Cu întrebări şi cu răspunsuri suntem întesaţi,
Încât nu ştim când suntem sus chemaţi.
Avem sau nu avem nevoie de-a mai fi,
Iubirile frumoase mereu vor dăinui.
Paraschiva Burlacu-29.07.2011.
CE E FERICIREA?
De câte ori mă-ntreb ce-i fericirea
Ascult cum bate inima,cântându-şi bucuria.
Prin minte trec idei şi scopuri mari
Dar inima iubeşte fără dar de bani.
Cu soarele răsare fericirea
Cu luna dragostea ţi-arată mărturia.
Să cauţi alinare stând în ploaie,
Să cugeţi gânduri bune pentru fiecare,
Să ierţi pe cel ce-ţi caută pricină
Privindu-l cu blândeţe când suspină,
Zideşte-ţi un destin fără să furi,
Iubeşte,fii cinstit,fără juri,
Priveşte ce frumoasă e natura
Şi câte răutăţi meru îndură.
Creeză adevăr în tot ce faci,
Vorbeşte,căntă,strigă sau să taci.
De vrei ca fericirea s-o cuprinzi
Te uită o secundă în tainele oglinzi.
Nu cere, când nu ai ce să oferi,
Ci crede,ai voinţă şi-mbrac-o în mister.
De ce ?
De ce e viaţă?
De ce e moarte?
De ce ni-i frică de dreptate ?
De ce e dor ?
De ce e nor ?
De ce-avem sufletul prea gol ?
Curg întrebări ca un izvor
Pe buze nu punem zăvor.
Şi zi de zi ne războim,
De ce nu vrem să ne iubim?
De ce cu vorbe grele ne lovim,
Iar faptele le murdărim?
Zâmbete-spini lăsăm să cadă
Peste cei dragi ca o cascadă.
Iertarea nu încape nicăieri
Nici la boieri,nici la străjeri.
De ce ne dăm de ceasul morţii
Bătând doar cuie în calea sorţii?
În loc de flori sădim doar ură,
Iar cântecul din gură e-o furtună.
De ce cu ochii lacrimi căutăm
Şi sufletul curat îl înecăm?
De ce dorim,de ce iubim
Şi cu-amăgire ne hrănim?
Cu false braţe îmbrăţişăm
Şi de putere ne-agăţăm.
De ce ne temem de-ntuneric
Şi căutăm doar loc feeric?
Când ziua noi o-ntunecăm,
De iadul pe pământ îl înălţăm.
Atât de multe întrebări,
Atât de multe căutări,
Că nu ne-ajunge doar o viaţă
S-aduni de ce-uri ca de gheaţă,
Să strigi,să ceri mereu mai mult,
De ce,de ce ajungi pământ?
Acei ce-ntreabă fără rost
Nu ştiu ce sunt şi cine-au fost.
IMPRECAŢIE XXX
Copil sărac ,bogat în vise
Mândria inima-mi închise
De-a zăvorât mintea genuină
Şi-a transformat-o-ntr-o felină.
Mă strecuram pândindu-mi prada
Tot lăudându-mă cu zgarda
Că sunt din viţă şi-am în spate
Stăpân pe lumea fără carte,
Crezând că eu voi dirija
Cu ghiara şi cu vorba grea.
Dar,n-am ştiut că şi-o gorgonă
Îşi pierde tronul şi-a sa formă,
Când fortuit o filidormă
Mi-a cumpărat credinţa dogmă
Şi-a prefăcut-o-n filistin
Frivol şi cu-n destin de film.
De mă rugam în taină mare,
Şi n-arătam evlavie făţarnică prin închinare,
Vedeam că sunt de alţii blestemată
S-ajung să-ndur ruşinea cu lacăte pe poartă.
Filantropie scoasă din fariseism
Purtând fişin pe cap căzând într-un abis,
De nimeni nu va şti cât sufăr de hegemonie
Şi cât de imuabil trec peste-agonie.
INFECŢIE SENTIMENTALĂ
Enigmă şi mister e viaţa noastră toată
Şi rătăcim pe drumuri încolăcite-n hartă,
Prin ceaţă şi prin fum ne-ascundem sentimente,
Dar soarele străluce arzând evenimente,
Marcând pe calendare acele urme grele
Şi cu puterea minţii tot omul şi le cerne.
Crezând că false măşti vor fi apreciate
Infecţii de sub ele vor creşte încântate.
Ambiţii şi distracţii,prostia repetată
Vor cântări prea mult şi lumea o constată.
Păcatele fireşti trecute cu vederea
Vor îngropa iubirea,dar vor clădi averea,
Averea fără margini,de vise rătăcite
Vor adânci cărarea şi liniştea din minte.
De ştim primi poveţe în adevăruri goale
Vom şti să dăruim nesuferind de foame.
Îţi ţine şi de frig şi nu te coci sub soare,
De creşti în tine gânduri curate,de valoare.
Din dragoste un râu,ce curge pe sub munte
De spală şi infecţii şi rănile profunde.
Citeşte,plângi şi râde în cartea vieţii tale,
Plăteşte tot ce strici găsidu-ţi vindecare.
Nu risipi secunda de a trăi cu drag
Rugându-te să strângi averi sub cer cu prag.
MĂRTURII
Izvor de mărturii istoria grăieşte
Iar muntele în mare doar vârfu-şi oglindeşte.
Pe câmpuri pasc mioare purtând tălăngi de aur,
Prin care-şi cântă versul ciobanul din tezaur.
Şi ciripit de păsări de mii de ani răsună
Poeţii,cântăreţii slăvesc limba română
Istorii viitoare se întâlnesc în horă
Prin codri,falnici arbori ţesându-şi umbra soră,
Ca susurul de ape să curgă printre stânci
Răcind ura şi dorul şi lacurile-adânci.
Sub cerul de azur trăim din totdeauna
Cu sufletul din palme iertăm amărăciunea.
Unind destine multe,făcându-le eterne
Pe foi sunt zugrăvite victorii peste semne.
Hectare de-amintiri lucrează pământenii
Găsindu-şi rădăcini prin cântecele vremii.
Ce inimă curată,ce minte luminată
Ar trebui să aibă istoria din artă!
Ce scumpe mărturii s-ar aduna în munţi
Urmaşii le-ar găsi făcând din ele punţi.
Scăldate de lumină,comori nemăsurate
Ar străluci în cântec, în vorbe şi în fapte.
Trecutul şi prezentul vor ţese mărturii
Covoare de poveşti vor fi izvoare vii.
