Harta bibliotecilor

miercuri, 22 iunie 2011

15 iunie

” Așa cum natura spre a-și realiza opera ei, așteaptă timpul potrivit, tot așa și noi să educăm omul la timpul potrivit în primăvara vieții” J. A. COMENIUS


Gingășia și seriozitatea cu care preșcolarii și-au prezentat programul artistic de sfârșit de an școlar 2010-2011, Grădinița Trifești și Grădinița Hermeziu.



În loc de concluzii:
” Pentru a fi un bun părinte, ce își înțelege copilul, adultul trebuie să-și amintească de propria lui copilărie, să retrăiască sentimentele copilului de atunci, care se păstrează intacte și, în loc să îndepărteze acel copil, să-l scoată la iveală, să-l actualizeze și astfel, simțind ca un copil, să se întâlnească cu fiul sau cu fiica lui. Nu este o pledoarie pentru un adult care se , ci pentru un adult care privește vârsta copilăriei cu cea mai mare seriozitate, cu răspundere și afecțiune” ( Copilul, familia, grădinița/Magdalena Dumitrana, Iași, 2000)

Absolvenți gimnaziu 2011

” Cartea pe care o citesc are prezentul; cartea pe care o recitesc are viitor” (A.Dumas - fiul).



Vineri, 10 iunie 2011, a fost organizată festivitatea de absolvire a elevilor claselor a VIII-a de la Școala cu clasele I - VIII ”Iacob Negruzzi” Trifești.
Le mulțumesc pentru invitație și pentru gândurile bune despre bibliotecă prezentate în cadrul festivității.
Din motive temeinice nu am avut cum să fiu prezentă.




Dar cu o săptămână înainte de absolvire ne-am întâlnit în cadrul unei activități la bibliotecă și sper să rămână ca amintire - fotografia de grup.





Ce le doresc?
Drept ghid un buchet de cugetări anonime din lirica norvegiană:



Învață de la apă să ai STATORNIC drum!
Învață de la flăcări, că toate-s numai SCRUM!
Învață de la umbră să TACI și să VEGHEZI!
Învață de la stâncă cum NECLINTIT să șezi!
Învață de la soare cum trebuie să APUI!
Învață de la piatră cât trebuie să SPUI!
Învață de la vântul ce-adie pe poteci,
Cum trebuie prin lume LINIȘTIT să treci!
Învață de la toate că toate-ți sunt surori,
Cum să treci FRUMOS prin viață,
Cum poți FRUMOS să mori.
Învață de la vreme că nimeni nu-i VEȘNIC UITAT!
Învață de la nufăr să fii mereu CURAT!
Învață de la fluvii să nu dai ÎNAPOI!
Învață de la umbră să fii SMERIT ca ea!
Învață de la stâncă să ÎNDURI furtuna grea!
Învață de la greier cum SINGUR stă și cântă!
Învață de la vulturi când umerii ți-s GOI!
Și du-te la furnică să vezi POVARA ei!
Învață de la floare să fii GINGAȘ ca ea!
Învață de la miel să ai BLÂNDEȚEA sa!
Învață de la păsări să fii mereu în ZBOR!
Învață de la toate că totu-i TRECĂTOR!
Ia seama, FIU AL SORȚII, prin lumea care treci,
Să-nveți din tot ce piere, cum să trăiești ÎN VECI!

Competiția județeană SVSU Iași

Vineri,10 iunie 2011, Inspectoratul pentru Situații de Urgențe Iași a organizat faza județeană a Concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare pentru situații de urgență.
Echipajul S.V.S.U - Trifești s-a clasat pe locul II.
Felicitări!

http://www.dinorasulmeu.ro/pascani/noutati/svsu-lespezi-castigatori-la-faza-judeteana-a-concursului-de-voluntari/

miercuri, 15 iunie 2011

EXPO SĂNĂTATE



Duminică, 5 iunie 2011, Asociația Sănătate și Temperanță și Asociația pentru Sănătate Educație și Familie au organizat la Trifești - Iași, o acțiune publică de promovare a sănătății tuturor ( standuri expoziționale, conferințe medicale, teste de evaluare a stilului de viață și a factorilor de risc).
Au participat medici din Iași:
prof. univ. dr. Panaite Ștefan - U.M.F.
dr. Țepeș Rodica - Spitalul de Psihiatrie Socola,
medici de la Centrul de Sănătate Podiș, Bacău: dr. Doina Iosub - ecografie; dr. Marius Porumb - electrocardiofie, educatori de sănătate: Panaite Carmen, Dinu Luiza, Moraru Nensi, Panaite Mirela, Pâslaru Mihai, Balaur Petru.
Ca de obicei, comunitatea s-a arătat interesată. S-au prezentat peste 150 de persoane interesate de starea de sănătate și a factorilor de risc. Acțiunea a fost binevenită și promit organizatorii că vor mai avea loc astfel de acțiuni.
Biblioteca ”C.Negruzzi” Trifești mulțumește organizatorilor pentru cărțile donate bibliotecii ( pe care vi le voi prezenta și dvs.) , pentru abonamentul promis la revista ” Viață și Sănătate” și o colaborare pe viitor în acțiunile desfășurare în comunitatea noastră.


- aspecte din cadrul evenimentului:






















vineri, 3 iunie 2011

Ploaia steluțelor



Aflat la ediția a XII-a, concursul PLOAIA STELUȚELOR pune în valoare talentele artistice ale elevilor participanți în cele trei secțiuni: muzică populară, muzică ușoară și teatru.
Juriul a fost format din:
Huțu Radu ( elev clasa a IX-a, Liceul Teologic Iași),
prof. Simona Alexandru,
prof. Turcuman Flori,
bibl. Purice Camelia
înv. Melinte Neculai

Pe locul I:
Muzică populară: Zavache Maria clasa a III-a;
Muzică ușoară: Signea Olivia clasa a VII-a B;
Teatru: piesa ”Ivan Turbincă”, interpretată de elevii clasei a VI-a.



Ziua Eroilor

Conform tradiției, Ziua Înălțării Domnului Iisus Hristos este și Ziua Eroilor Neamului
Această zi este un moment de comemorare a tuturor celor căuți la datorie, în toate timpurile și în toate locurile, intrați de-a pururi în conștiința națională și deveniți legendă.
Ei sunt o flacără vie spre a ne reaminti că nici un sacrificiu nu este prea mare când țara și interesele ei sunt primejduite. Omagiind eroii neamului, ne îndeplinim o datorie de conștiință.
După datină, în această zi toți cei care trăiesc și simt românește participă, sau ar trebui să participe, la pelerinajele și rugăciunile ce se înalță în fața troițelor și a monumentelor eroilor.
Anul acesta, de Ziua Eroilor - a fost inaugurat noul monument care cuprinde eroii căzuți în războiul 1941-1945 din satele: Trifești, Damachi și Zaboloteni( Vechiul monument cuprindea doar patru nume de eroi).
Au participat autoritățile locale,salariați ai primăriei, cadrele didactice, săteni, elevi.
Sfințirea monumentului a fost făcută de preoții din parohiile Trifești, Vladomira, Zaboloteni.
Dar mai bine urmăriți imaginile...





În anul 2009 erau în comună 24 de veterani de război, în anul 2010 - 21 de veterani iar anul acesta au rămas doar 16 veterani.
Aceștia au primit din partea autorităților locale o diplomă și o mică atenție - în semn de respect cu ocazia Zilei Eroilor.



Să-i reamintim pe veteranii în viață:
Bahrin Constantin - Trifești
Aciobăniței P. Mihai - Trifești
Bulgaru Vasile - Trifești
Ailenei Dumitru - Trifești
Timofte Ioachim - Trifești
Sîncu Dumitru - Zaboloteni
David C. Vasile - Zaboloteni
German I.Mihai - Hermeziu
Ciobanu Petru - Hermeziu
Anton Dumitru - Hermeziu
Budeanu Petru - Hermeziu
Petrișor Ioachim - Vladomira
Zamisnicu Luca - Vladomira
Dascălu V. Ion - Vladomira
Petrișor Constantin - Vladomira
Sîncu Petru - Hermeziu.